Scurt istoric

Istorie Octombrie 25, 2014

Satul Bârnadu este situat la o altitudine de 1050 m.

Primele așezări umane se consemnează încă din timpul strămoșilor noștri, fiind locuite de ciobanii ce se retrăgeau în munți. Primul document în care este consemnat numele satului este în jurul anului 1756, după un anume BERNARD , sas stabilit în acest cătun.

În 1920 satul Bârnadu număra un efectiv de 9 familii: 7 cu numle Radu și 2 cu numele Lungu.

Până în anul 2002 satul Bârnadu, care între timp a ajuns la un număr de 105 suflete, aparținea parohiei Bicaz – Chei. Prin strădania pr. Marin Dumitru, la data de 11 august 2002, P.F. Daniel pe atunci Mitropolit al Moldovei și Bucovinei a sfințit noua bisericuță din lemn, cu hramul DUMINICA TUTUROR SFINȚILOR.

Din 6 aprilie 2010, satul şi biserica are slujitor propriu pe pr. Paroh Stan Bogdan Constantin.

Azi satul mai are un număr de doar 66 de suflete în cele 18 familii rămase, tinerii fiind plecați în străinătate la muncă, sau au coborât jos în comună unde și-au construit alte case.